Stim cu totii vechea zicala "Prima dragoste nu se uita niciodata!" Pentru cei mai multi dintre noi asa si este. Sigur ca sentimentele se schimba, dar amintirea ramane.
Am plans prima data din dragoste la 13-14 ani. Da, in clasa a V-a. Asa de indragostita eram, atat de mult puteam sa iubesc incat durea.
El, cu 3 ani mai mare decat mine. Invatam in acceasi scoala. El facea ca pauzele dintre ore sa aiba sens. Cand esti mic parca cei mari deja te cupleaza: "lasa sa stiu eu ca iti place de el/ea", "ce mai face x?". Cred ca asa a fost si cu noi.
Si il iubeam, si ma gandeam la el, si visam la el. Era clar ca si el ma placea. Dar ii placea sa se joace. Ma facea geloasa. Si Doamne, cum mai reusea... Imi aduc aminte, cum am plans o data pentru el sau din cauza lui.. in hohote.. Incerca o prietena sa imi spuna ca sunt mica, ca nu stiu ce e dragostea, ca o sa treaca, dar eu o tineam sus si tare ca il iubesc. Si asa era.
Mergeam la baierame si abia asteptam sa dansez cu el. Stateam seara, afara, unul langa celalalt si ce mai emotii aveam cand iti punea mana pe umarul meu. Erau sentimente curate de copil, dar pentru noi erau cele mai importante. Iubeam (asa credeam) din tot sufletul. Cel mai mult speram la un pupic, la o stangere de mana.. sarutul era undeva la nivel de vis.
Pe vremea mea se practica inca mult asteptata si temuta intrebare "Vrei sa fii prietena mea?" Ce emotii am avut cand am auzit intrebarea asta. Ce emotii am avut cand am raspuns cu voce tremuranda "DA."
Imi aduc aminte ca profitam de orice ocazie cand eram singura acasa si il chemam la mine. Jucam carti, ne uitam la televizor, eram unul langa celalalt.
Tot de la el am primit primul sarut. Fusese dupa o serie de cateva zile in care el isi pusese din noua farmecul la incercare si voia sa vada cat de geloasa ma poate face. Sau asa credeam eu.
Eram la o petrecere. Dansam un blues... luminile stinse... multe "cupluri"... inca se auzeau voci peste muzica, inclusiv a mea. El imi zice la un moment dat: "Nu se vorbeste cand dansezi!" N-am mai scos un sunet. In secunda urmatoare s-a intamplat: i-am simtit buzele atingandu-le pe alea mele, ca si cum ar fi facut asta dintotdeauna. Nu era un pupic, era intradevar primul meu sarut. Am simtit, la propriu, cum mi s-a ridicat parul pe mana. Era un fior placut, necunoscut pana atunci. Tin minte un lucru: mi s-a parut umed.. poate mult prea umed pentru mine. Dar mi-a placut, mi-a placut mult si as fi vrut sa nu se opreasca. Dar s-a oprit.. au inceput din nou sa se auda vocile celor din jur, melodia s-a terminat, vraja s-a terminat.
N-am spus nimanui nimic, dar mi se parea ca totul in jur imi aminteste de seara aceea, mi se parea ca toata lumea stie. Imi amintesc ca ma uitam la un film cu parintii mei si pana si in film era vorba de doi copii care se placeausi care bineinteles, la un moment dat s-au sarutat. Cum.. si eu stiu despre asta?
Eh.. asta e povestea mea. Nu am uitat-o inca. Imi amintesc cu placere de ea. Bineinteles ca nu suntem impreuna. Bineinteles ca fiecare are viata lui. Tot ce a ramas din povestea mea de dragoste este un "Salut" spus din politele atunci cand trecem unul pe langa celalalt si atat.
Ieri, el.. s-a insurat. S-a insurat cu o fata frumoasa. O fata care pare, si sunt sigur ca e, o dulce. I-am vazut plecand cand se duceau spre starea civila. Eu il vad la fel, parca nu s-a schimbat. Ii statea foarte bine in costumul de ginere, iar ea, ca o printesa in rochia ei de un alb imaculat. Niste frumosi amandoi. Le doresc tot binele din lume X 2.
Sa va fie de bine! Casa de piatra!!
E frumosa dragostea. Mai ales prima. E curata, e nemarginita, e de neuitat.
