joi, 1 octombrie 2009

Cum?! Deja?!

Este 1 octombrie. Deja?! Imi zice si mie cineva unde se duce timpul asta?! Unde se grabeste?!

Parca abia a trecut Pastele si deja maine-poimaine incepem pregatirile pentru Craciun. Probabil nu putin au inceput deja sa se intereseze de pachete de vacanta pentru sarbatorile de iarna.

Mie nu imi vine sa cred cat de repede trece timpul. Si cat de mult se pot schimba lucrurile pe masura ce mai rupem o fila din calendar.

Faceam zilele trecute o retrospectiva, impreuna cu o prietena. Acum 2 ani, abia ma angajasem, intr-o firma mica, dar care la momentul respectiv promitea multe. intrasem in cel mai tare colectiv pe care il avusem pana atunci la servici. Iesem cu totii, inclusiv sefii, la un cocktail (;) dupa program, aveam incredere unii in ceilalti. Nimeni nu era frustrat, nimeni nu urla, nu tipa, nu facea urat. Toate se rezolvau mai devreme sau mai tarziu, dar fara spume in coltul gurii.

Team bulding-ul se facea, seara, in barul nou deschis de sef in colaborare cu una dintre colege. Era si stres, dar era si viata buna. Se compensau una pe alta foarte bine.

Am crescut mult in perioada aceea. Am invatat ca te poti simti intr-o mare incurcatura, cand seful te priveste mai lung decat ti-ai fi putut vreodata inchipui. Am invatat cum e sa iesi din incurcatura asta, si am invatat sa respect omul care stie sa fie fair play si dupa un refuz. Dar in acelasi timp, am invatat ca mai devreme sau mai tarziu toata lumea o trage pe turta lui. Fiecare trage pentru interesul propriu uitand sau alegand sa uite de interesele colective. Am invatat ca atunci cand "imi merge mie bine, te descurci tu singur". Am invatat ca strica sa fii "prea om" pentru prea mult timp.



Doi ani mai tarziu?! Firma s-a inchis. Din 3 actionari, unul nu mai avea putere sa lupte si a ales sa renunte in cel mai urat mod cu putinta, unul voia dar nu avea cu ce sau cu cine, pentru ca al treilea avea cu ce, putea, dar pur si simplu "avea turta lui mai mare" in alta parte asa ca nu il mai interesa.



Barul?! N-a mers, asa ca s-a inchis cu o pierdere de multe zeci de mii de euro. Au!!


Noi, colegii?! Ne auzim o data la cateva luni. Atat de rau imi pare ca cel care ar fi putut sa faca mai mult a renuntat la tot, a ales sa uite de vise, a ales ca viata e prea grea si... a plecat dintre noi. Cutremurator.



2 comentarii:

fabw spunea...

Asta intareste principiul ca nu exista siguranta in nimic si viata trebuie traita cat mai bine in fiecare moment.

Unknown spunea...

Mare dreptate ai!!

daca am intelege asta cu toti, poate ne-ar fi mai bine!